Inspirate de alte atacuri, două femei din New York pus la cale un plan terorist. Când au decis să treacă la fapte, polițiștii au intervenit

Inspirate de alte atacuri, două femei din New York pus la cale un plan terorist. Când au decis să treacă la fapte, polițiștii au intervenit
Publicat: 03/04/2015, 09:36

Una dintre femei, Noelle Velentzas, era „obsedată de oalele sub presiune încă de la atacurile de la maratonul din Boston din 2013” și a făcut glume referitor la explozibili după ce a primit una cadou, potrivit unei plângeri penale.

Plângerea depusă la un tribunal federal din Brooklyn le nominalizează pe Velentzas și fosta ei colegă de apartament, Asia Siddiqui, ca ținte ale unei anchete sub acoperire în cazul unui complot terorist.

Femeile, amândouă originare din Queens, au fost arestate fără posibilitate de eliberare pe cauțiune după o scurtă audiere în care au luat cuvântul doar pentru a spune că înțeleg acuzațiile care li se aduc. Velentzas purta văl islamic și o rochie neagră, iar Siddiqui un tricou verde cu o cămașă neagră cu mânecă lungă pe dedesubt și o fustă lungă închisă la culoare.

„Clienta mea va pleda nevinovat dacă și când va fi o punere sub acuzare. Știu că este un caz grav, dar vom lupta la tribunal”, a declarat avocatul lui Siddiqui, Thomas Dunn. Avocatul lui Velentzas nu a făcut niciun comentariu.

Femeile și-au exprimat în mod repetat sprijinul pentru jihadul violent în timpul conversațiilor cu agentul sub acoperire, care le-a înregistrat în secret.

În 2009, Siddiqui, în vârstă de 31 de ani, a scris un poem în revista publicată de Al-Qaida în Peninsula Arabă care proclama că „nu există nicio scuză pentru a sta și a aștepta ca martiriul să cadă din cer”, au scris anchetatorii în documentele predate tribunalului. Velentzas, în vârstă de 28 de ani, l-a numit pe Osama ben Laden unul dintre eroii ei și a declarat că ea și Siddiqui sunt „cetățeni ai Statului Islamic”.

Din 2014, cele două femei au complotat pentru construirea unui dispozitiv explozibil pentru a fi folosit în atacuri teroriste pe teritoriul american, afirmă plângerea. Ele au „căutat și obținut componente ale unei mașini-capcană, ca cea folosită în atacurile din 1993 de la World Trade Center; o bombă ca cea folosită în 1995 la atacurile din Oklahoma și o oală sub presiune ca cea folosită în 2013 la atacul de la maratonul din Boston”, au declarat autoritățile.

Autoritățile au decis să le aresteze pe cele două femei după ce Siddiqui a intrat în „posesia mai multor butelii cu gaz de propan, precum și a unor instrucțiuni de transformare a acestora în dispozitive explozive”.

În timpul perchizițiilor la domiciile lor, joi, agenții au descoperit trei butelii de gaz, o oală sub presiune, îngrășământ și note scrise de mână cu instrucțiuni pentru fabricarea unor bombe. Ei au găsit și două macete și două pumnale.

Vecinii susțin că Siddiqui locuiește împreună cu fratele ei în subsolul unei clădiri de trei etaje deținute de părinții lor, care nu locuiesc acolo. „Ea este tăcută și nu m-am gândit vreodată ca poate face așa ceva”, a declarat Mohammad Shahidul Haque, un tehnician de laborator la pensie.

Arestările au avut loc în aceeași zi în care un alt cetățean american a fost adus din Pakistan la New York pentru a acuzații de conspirație în vederea uciderii unor americani. Muhanad Mahmoud Al Farekh a compărut joi în fața unui tribunal federal din Brooklyn și a fost arestat fără posibilitate de eliberare pe cauțiune.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Mircea Badea, deconspirat de Carmen Brumă. Să-l mai credem?
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu